~I'm a dark angel~

Numarul mesajelor : 57 Data de inscriere : 29/08/2007

m-am gandit sa mai pun un fic:D
da da stiu ca e prea mult...
s-ar putea sa va plictisesc dar nu am ce face asa ca mai pun..
ca si celelalt are capitole si este lung so vor fi mai multe capitole...
este scris la persoana I...
de ce?
pentru ca daca scriu la pers I si pot sa intru in pielea personajului pentru a descrie mai bine....

Capitolul 1- Viata mea trista…

Eu ?Cine sunt eu?…Numai stiu de mult timp…Sunt o frunza cazuta dintr-un copac si calcata in picioare de atatia oameni…Un mic fulg de nea desprins din cerul intunecat…un fulg care isi dansa valsul lin coborand spre Pamant,dar un fulg care s-a topit inainte de a cunoaste fericirea…O umbra pierduta in intunericul suferintei si al deznadejdii…Asta sunt adevarata eu…
Soarta neagra ca taciunele nu a fost niciodata de partea mea…Intotdeauna m-a facut sa o iau pe partea mai grea a drumul…Am trait mereu singura…fara nimeni…fara familie sau prieteni…Singura…cuvantul acesta rasuna in mintea mea de cand m-am nascut…
M-am nascut intr-o familie buna,destul de bogata….dar nasterea mea a schimbat totul…La inceput am fost un copil cat se poate de normal...la inceput,dar dupa aceea am inceput sa nu mai fiu...
Pana la varsta de 6 ani am avut o copilarie fericita…Dar de atunci m-am schimbat…Urasc ziua aceea…
Eram la leagane si pe mine ma impingea sora mea, Melanie…ma distriam pe cinste…Deodata a aparut un baiat mai mare ca noi si a inceput sa o impinga tare pe o alta fata…una din prietenele mele…aceasta a cazut din leagan si si-a rupt mana stanga…Eu m-am enervat si cumva cu…mintea am miscat leaganul pana aproape de el…acesta l-a lovit cu putere si I-a spart capul…a fost chemata salvarea,darc cand a ajuns…era mult prea tarziu…Murise in momentul ipactul cu leaganul…
Din acel moment lucrurile s-au schimbat total in viata mea…mi-am dat seama ca aveam puteri telekinetice…Si am inceput sa le folosesc…
Pe parinti mei acest lucru I-a enervat la culme si s-a decis sa ma abandoneze…Spuneau ca a fost cea mai grea decizie pe care au avut-o de facut dar eu nici acum…dupa 10 ani nu ii cred…
M-au lasat la o casa de copii,sperand ca voi fi adoptata…dar nu a fost asa…Acolo toti ma urau asa ca la 12 ani m-am hotarat sa fug…
Am plecat noaptea si am mers la parinti mei…Dar locul in care fusese odata casa noastra acum era pustiu…nu mai ramasese decat o ruina…Am intrat si am urcat pana camera mea care acum nu se mai putea numi nici cocina…era totul in paragina…Am stat acolo pana la 14 ani cand s-a intamplat un lucru pe care nu mi-l imaginam…

hope you like it!
Enjoy si pls comment!

Subiect: Re: ~I'm a dark angel~ Mier Noi 28, 2007 6:15 am

fain!...vaaaaaaaaaai..seamana intre ele! Tot u la-i pus si pe celalalt nu? sa pui si nextu cand da domnu` sa mai se posteze nijte commenturi! Like a Star @ heaven

Numarul mesajelor : 57 Data de inscriere : 29/08/2007

Capitolul 2 – O lumina in intuneric

Era o noapte rece si intunecata…Mai rece ca orice noapte de iarna…Era atat de rece… inghetam…O noapte intunecata si neagra ca smoala…Ma facea sa ma simt sleita de puteri…nu mai eram in largul meu…simteam din nou acel sentiment de singuratate…Eram din nou mai singura ca toti…mai singura ca voi…ca toti…
Imi dadeam seama ca doar eu simteam asta…Noaptea pentru ceilalti nu era deloc rece si drumul lor in viata era luminat…pe cand al meu nu…Si singuratatea facuse sa se intample asa…Viata mea era un dezastru…
Simteam ca pentru tot restul vietii voi fi singura…fara sa am prieteni…dar uneori ma intrebam chiar: ‘’Ce sunt prietenii??Oare cum o fii sa ai asa ceva??Eu de ce nu am??’’.Erau doar cateva din intamplarile fara raspuns care imi rasunau vesnic in mintea mea…
Ii dispretuiam pe cei care puteau sa fie fericiti…pe acei oameni care aveau prieteni,care nu se temeau sa fie marginalizati,lasati de o parte,uitati de toti…Asa eram eu si nu puteam sa scap de teama de lumina…de lumina bucuriei si fericirii…Frica de a nu mai exista nici in mintea mea ma oprea de fiecare data cand incercam sa scap…sa scap de ea…Desi ii dispretuiam,in acelasi timp nu puteam sa exprim in cuvinte cat de mult imi doream sa fiu ca ei…Voiam sa am prieteni,sa simt sentimente normale care sa nu ma…sa nu ma doara cum fac cele de acum…
Asa eram eu…nu ma puteam schimba desi o doream din tot sufletul…Simteam ca viata mea imi interzicea sa fiu normala,dar uneori stiam parca adevarul…un adevar cat se poate de crud si trist…Adevarul ca poate asa voiam sa fiu si poate ca asa ma simteam bine…Imi placea sa am aceste puteri telekinetice,imi placea sa le folosesc…totul parea mai usor…dar uitam...uitam ca aceste puteri pe care uneori le blestemam,alteori ma bucuram sa le am ma faceu sa fiu asa…Nu stiam cum sunt si cine sunt…Uneori ma uram chiar pe mine…Uram faptul ca traiesc,ca m-am nascut,voiam sa pun capat,dar nu puteam…
Am adormit gandindu-ma la aceste lucruri care mi-au intunecat mintea,la fel cum faceau de fiecare data,dar acum mai rau…Am inceput sa am cosmaruri si dupa cateva minute m-am ridicat din pat speriata…
In fata mea a aparut o femeie tanara,dar care avea ceva ciudat in ea…nu mi se parea din...din lumea noastra…
Avea parul negru ca abanoslu si ochii intunecati si reci ca noaptea…buzele rosii ca sangele proaspat o faceau sa semene cu un vampir…fata ei era infricosatoare…Pe ea purta o rochie neagra si lunga pana-n pamant care intre cea doar cu putin lungimea parului ei…
Nu insufla deloc viata…nu mi se parea ca ceilalti…ea emana o racoare care iti dadea cei mai reci fiori pe care ii puteai simtii…Ma speria…probabil observand asta a deschis gura ei mica si rosie si a spus:
- Nu te speria!Nu am venit sa-ti fac rau!Vreau doar sa te scot de aici!
Putin nedumerita,am replicat:
- Sa ma scoti de aici?La ce te referi?Si cine esti?Ce cauti aici?
- Prea multe intrebari dar prea putin timp pentru raspunsuri.Acum vino,trebuie sa plecam!Ai incredere!Am fost trimisa de cineva care te cunoaste foarte bine!Credema ca iti va fii mai bine acolo si vei fi acceptata asa cum esti…Haide!!
Stiam ca e o prostie totala sa plec cu ea…nu o cunosteam,nu puteam sa stiu daca spune adevarul sau nu,dar nu aveam alta alternativa…Puteam sa raman toata viata in locul acesta unde nu aveam pe nimeni care sa tina la mine sau puteam sa incerc sa-mi refac viata pe care o dispretuiam…sa incerc sa o schimb…Nu aveam ce pierde asa ca am raspuns hotarat:
- Bine!Merg cu tine,dar sa imi raspunzi la toate intrebari
- Vei afla mai multe acolo!!
- Ok!!Atunci hai la drum!!!
Spunand aceste lucruri , s-a deschis un fel de portal si am intrat in el…Acum simteam pentru prima data ca am descoperit ‘’O lumina in intuneric!Pentru prima data nu ma mai simt o ciudata!!”

si aici am terminat...

Subiect: Re: ~I'm a dark angel~ Dum Dec 02, 2007 9:15 am

Waw...that is waw!
SAMI BAG PICIORUUUUUU!
pale

it was sooo sadly!

Numarul mesajelor : 57 Data de inscriere : 29/08/2007

Capitolul 3 - Drumul spre o noua viata

Din clipa in care am intrat in acel portal m-a curpins o durere groaznica…intunericul ma invaluia…ma facea sa nu mai respir…vederea parca o pierdusem…nu mai simteam nimic…mi se parea ca portalul acela se ingusteaza…ca ma strange si ma…ma ucide…nu mai puteam sa respir…ma zdrobea…nu mai…nu mai puteam…simteamca o sa mor…
Dar deodata totul a incetat…nu mai simteam nici o durere…incepusem sa vad totul in jur…respiram normal…si…mai era si acea femeie langa mine…Speriata de ce mi se intamplase,am intrebat-o:
- Tu nu ai simtit nimic??
Nu!!De ce intrebi?
- E imposibil!!Eu de cand am intrat aici am simtit o durere care nu mai inceta…simteam…simteam ca o sa moare…
- Deci stapana avea dreptate…chiar esti speciala…dar totusi…nu ma asteptam sa se intample ata de repede…e anormal…
Am ramas nedumerita...Acea femeie nu ma ajuta cu nimic...nu stiam daca mai e asa de bine sa plec cu ea...era...ciudat...Am mai pus cateva intrebari in speranta desarata ca imi va raspunde...
- Stii ce mi s-a intamplat?
- Normal...
- Poti sa-mi spui asta daca nu te deranjeaza?
- Da...nu te credeam asa de nerabdatoare...Ca sa-ti spun mai pe inteles...Te transformii...
In gandul meu: '' M-ai lamurit total...Am inteles absolut totul...Ciudata tipa...''.Apoi cu voce tare:
- Zici ca m-am transformat???In ce???
- Nu intelegi,nu-i asa?
- Ba chiar deloc...
- Imi pare incredibil de rau...nu stiu nici eu mai multe...si daca ti-as spune ''stiintific'' nu ai intelege nimic...
- Incearca...
- Parte reala a trupui tau a fuzionat cu cealalta jumatate care u poate fi descoperita decat in ''Lumea Neagra''...Ca rezultat al acestei fuziuni partea umana a disparut locul ei fiind luat de cea intunecata si tu ai devenit o noua persoana...Esti noua Angel...
- Am inteles ce-ai spus dar tot nu inteleg cum m-am transformat...de ce sunt noua ,,Angel,,...Care Angel?...ultima oara cand am verificat ma chema Melinda...Care parte intunecata?...Ce fuziune?...Care noua persoana?...
- Ti-am spus ca nu stiu prea multe...Vei afla de la stapana...Acum sa ne continuam drumul..Mai avem destul...
- Bine,dar unde mergem??
- Ti-am mai spus...In ''Lumea neagra''???
- Bine...
Spunand aceste ultime cuvinte am fost atrasa de peisajul ciudat din portal...Nu o mai asculta de mult pe femeia de langa mine care imi explica nu stiu ce chestii...
Peisajul era inmarmuritor...simteam ca ma atrage...parea incredibil...in jurul meu era iarna,primavara,toamna si vara in acelasi timp...undeva zaream la trunchiurile unor copaci cativa ghicei mici si firavi care doar ce rasarisera...pe deasupra zburau multe randunici,privighetori,rate si gaste,cateva lebede albe ca zapada si ...un vultur...mi se parea incredibil...daca ma uitam in jos vedeam marea...atat de albastra si pura...nemurdarita de oameni...si pe plaga cu nisipul atat de cald...atat de galben si curat...doar un pescarus jucaus care zbura de colo-colo fara griji...
Deodata...m-am uitat in stanga...nu stiu de ce,dar ceva ma atragea in partea aceea...si atunci...am vazut...Familia mea...mama...parea mai batrana...mai trista...mai ingrijorata...si tata era la fel...Melanie...era mai mare...mai mare decat mi-o aminteam...parea ca are 17 ani...trecuse mult timp...dar ceva era si mai diferit...nu erau singuri...langa ei mai era cineva...un baietel de nici 6 ani care o tragea pe mama de fusta...Daca era copilul lor???...Nu!!!Nu se poate sa fii uitat de mine!!!...Apoi tot acolo a aparut camera parintilor...pe noptiera de langa pat...unde mama obisnuia sa tina pozele cu mine si cu Melanie...nu mai erau pozele cu mine...dar...dar erau cu el...cu baietelul...Nu imi venea sa cred...ma uitasera...nu ma mai iubeau...Era imposibil...parintii mei nu mai ma cunosteau...Simteam ca o sa mor...Am cazut in genunchi si am inceput sa plang...Era adevarat...pentru ei nu mai existam...Nu ma mai iubeau!!!...credeam ca dupa ce m-au lasat la casa de copii i-a durut...dar acum am convinsesem ca nu era asa...Ma incetat plansul si am intrebato pe insotitoarea mea:
- Hey,ce sunt acele imagini ??
- Majoritatea sunt reflectii ale celorlalte dimensiuni...Arata ce se intampla acum acolo...
- Bine,dar tocmai mi-am vazut familia...si acea era o...reflectie a...cum ai spus?
- O reflectie a celorlalte dimensiuni...Da este...acel loc pe care l-ai vazut este casa noua a familiei tale si baiatul e copilasul lor...
- Copilul lor???Deci e adevarat ca m-au uitat...incredibil...
- Era inevitabil sa se intample...doar te-au parasit...
- Ai dreptate,doamna...apropo...nu mi-ai spus cum te cheama...
- Nici nu era important...eu sunt doar o mesagera...
- Dar vreau sa stiu...spune-mi!!!
- Cum doresti...numele meu este...era...Seja...
- Era??Cum adica era?
- Nu stiu daca ia observat...dar...dar eu nu mai sunt vie...sunt doar un spirit...nu exist in realitate...doar cei ca tine ma pot vedea...simti sau auzi...
- Moarta???Esti moarta??Dar cum se poate???
- Cum am mai spus...sunt moarta...am murit si m-am alaturat stapanei...
- Stapanei??Ai mai pomenit de ea...Cine este aceasta stapana??
- Vei afla mai multe acolo...Eu nu mai pot sa-ti dezvalui nimic...
- Bine...bine...atunci sa vorbim despre altceva...
-Cum doresti...
-Spune-mi...de ce m-a chemat stapana??
- Are nevoie de puterea ta...
- Putere???Care putere??Te referi la telekinezie??
- Si la asta dar tu ai mult mai multa putere decat ti-ai putea imagina...
- Cred ca m-am saturat pentru un timp de discutii...
Am tacut si m-am pus pe ganduri...''Eu??...mai multa putere decat mi-as putea imagina...Cred ca de fapt e mai ciudat decat mi-as putea imagina...Eu... Melinda...ciudata telekinetica sunt puternica...cred ca am luato razna...Dar oricum...nu prea cred ca mai puteam sta...acolo...acasa..E mai bine ca am plecat...Dar totusi intrabarile astea ma inebunesc...Nu!!!...Gata!!...Nu ma voi mai gandi la asta...Oricum aflu mai multe...''
Nu am apucat sa termin fraza pentru ca portalul pur si simplu a disparul si m-am trezit in fata unui palat mare...Iar Seja a spus ca am ajuns...
Astfel s-a incheiat ''Drumul spre o noua viata...''

::Chelsy-n green::draga mea Chelsy!Stiu ca e trist,dar asa scriu eu....stii...unele lucruri triste le iau din viata mea reala...sentimentele de durere profunda descrise sunt cele pe care le simt eu uneori...De aceea e asa trist...
Ma bucur mult ca iti place!